Vârful Custura 2457m, Munții Retezat.

Crestele înalte ale Retezatului sunt unele din cele mai frumoase din România, oferindu-ne priveliști de neegalat, unicate, iar noi montaniarzii, mai mici sau mai mari, ne dorim sa ajungem pe vârfurile importante ale masivului din toate direcțiile posibile. Pe vârful Custura am mai urcat de la Stana de Râu, de data asta am ales să urcam dinspre Cabana Buta. Cea mai mare provocare la aceasta tură, este drumul de acces spre Cabana Buta. Știam că se poate ajunge cu mașina pana în zona La Beciuri, dar nu cu orice mașină. Asa ca am inceput tura la 3,5 km mai jos de beciuri, de frica, apoi am constatat ca puteam înainta liniștiți pana la beciuri, cu atenție, scurtând astfel tura. Dacă stau bine și ma gândesc, singurele cai de acces acceptabile spre Munții Retezat sunt dinspre Cârnic sau Râușor, dar dacă vrei sa ajungi în Poiana Pelegii, Stana de Râu sau Cabana Buta trebuie să fi pregătit psihic și dotat cu mașina cu garda înaltă.

Traseu Vârful Custura 2457m. Munții Retezat

DN66A (Câmpul lui Neag) - La fânețe (acces auto)
 marcaj: CR + BA (în paralel)
La fânețe - Cabana Buta - Șaua Plaiul Mic
marcaj: CR + BA (în paralel)
 Șaua Plaiul Mic - Vârful Custura 2457m
marcaj:
 
(retur pe același traseu)


Drumul spre cabana Buta, vom merge în paralel pe marcaj CR si BA. 
CR vine de la Câmpul lui Neag - Cheile Butii - Cabana Buta - Șaua Plaiul Mic - Poiana Pelegii - Lacul Bucura, iar traseul marcat cu BA vine tocmai de pe partea cealaltă a masivului din localitatea Ohaba de sub Piatra - Cârnic - Cabana Pietrele - Cabana Gențiana - Curmătură Bucurei - Lacul Bucura - Poiana Pelegii - Șaua Plaiul Mic - Cabana Buta - Cheile Butii - Câmpul lui Neag
Urcam în amonte pe pârâul Buta și în stânga drumului descoperim o frumoasa cascada.
La Beciuri, până aici am făcut aproximativ 3,5 km de unde am lăsat noi mașina. Frustrant pentru noi a fost ca porțiunea de drum cea mai rea am depășit-o cu mașinile, iar pană aici am fi putut ajunge, scurtând tura noastră cu cca 2h. Asta e, data viitoare când vom ajunge în zonă vom ști ce avem de făcut.
După zece minute de la beciuri, poteca marcata părăsește drumul cotind la stânga, traversam pârâul Buta, și revenim apoi în drum. Poți continua și pe drum doar ca faci o buclă un pic mai lungă.
Cabana Buta este o cabana turistica în Parcul Național Retezat situata la o altitudine de 1580m. Cabana datează de pe vremea lui Carol I, când era folosita ca și cabana de vânătoare, iar ulterior a devenit cabana turistica. Contact: Piekny Albert (Bela) 0733 514 842
Izvorul amenajat de la Cabana Buta
Indicatorul ne spune ca mai avem 1h pana în Șaua Plaiul Mic.
Ignoram indicatorul, continuam înainte spre Șaua Plaiul Mic, la întoarcere vom merge și la locul de campare și la Refugiul Salvamont
Înainte de șaua, zăpada încă este foarte mare. Aici se găsește o momâia de 2m, acum este complet acoperită de zăpadă.
Șaua Plaiul Mic 1879m. Din acest punct poți continua spre stânga pe marcaj BR spre traseul de creasta al Retezatului Mic (Piule Iorgovanu), tura ce am făcut-o anul trecut, sau poți continua înainte pe marcaj CR sau BA spre Poiana Pelegii, noi cotim la dreapta pe marcaj BR spre vârful Custura 2457m.
Ajunși în creasta, panoramele ce se deschid în jurul nostru sunt fabuloase.
Cu ochii spre cele mai înalte vârfuri ale Retezatului: Peleaga și Păpușa
Urcarea din Plaiul Mic spre Custura este destul de blândă, doar spre ultima portiune vom întâlni bolovani și lespezi.
trecem pe lângă vârful Păpușa Custurii ce se vede în spate, vom urca pe el la întoarcere.
vârful Custura cu cei 2457m ai săi este al 5-lea vârf ca înălțime din Munții Retezat după: Peleaga 2508m, Păpușa 2504m, Retezat 2482m și Varful Mare 2463m. Echipa de azi: Codrina, Cornel, Ionela, Erika, eu, Traian și Cosmina în spatele camerei foto.
Coborârea o facem aproximativ pe același traseu.
După ce ne-am atins pricipalul obiectiv, ne putem relaxa, fiecare cum crede de cuviință :)
Părăsim pentru puțin timp poteca și ne abatem spre vârful Păpușa Custurii, unde contribuim fiecare cu o piatra la momâia de pe vârf.
Jos în vale se vede Poiana Pelegii și vârfurile Slăveiu, Sintămăria și Judele.
Am ajuns din nou în Plaiul Mic, indicatorul spre Piatra Iorgovanului și continuare apoi în Munții Godeanu-Cernei spre Băile Herculane. O tura ce ne-am propus sa o facem. Noi cotim stânga spre Cabana Buta pe marcaj CR si BA
Din Șaua Plaiul Mic se vad jos în vale, Cabana Buta, refugiul Salvamont dar și vârful Piule, cel mai înalt punct din Retezatul Mic(Masivul Piule Iorgovanu)
De data asta ne abatem spre locul de campare și Refugiul Salvamont
locul de campare și Refugiul Salvamont
Refugiul Salvamont
câteva reguli ce trebuie respectate .
De la Refugiul Salvamont coboram la Cabana Buta apoi pe drum înapoi la mașini.

Track (Trail GPS): Varful Custura 2457m. Munții Retezat


Acces spre Cabana Buta dinspre Câmpul lui Neag:


jurnaldedrumetii.ro
Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.

Distribuie pe:

Ultimele postări

S-ar putea să-ți placă și:
#pevisenusepunepraful
#haisitumeritaefortul
#jurnaldedrumetii

Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.
Sustine jurnaldedrumetii.ro

Proiectul jurnaldedrumetii.ro a pornit din dorința de a ajuta pe cei ce doresc sa străbată potecile munților, împărtășind din experiența noastră. Dacă consideri că ți-au fost utile informațiile de pe blog susține și tu proiectul nostru.

ToniGrecu

Acest jurnal arata detaliile drumețiilor făcute de mine și nu reprezintă trasee omologate. Uneori, bocancii mă duc și pe poteci nemarcate, motiv pentru care te invit să citești cu atenție descrierea traseului și să nu te aventurezi dacă nu cunoști zona foarte bine. Dacă ți-a plăcut articolul și l-ai găsit util, lasă un comentariu.

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche