Peștera Prohodna - Ochii lui Dumnezeu.

 
 Peștera Prohodna este una din cele mai frumoase peșteri din Bulgaria ce impresionează prin dimensiuni și frumusețe miile de turiști ce o vizitează în fiecare an. Peștera face parte din Parcul Geologic Iskar-Panega, una dintre cele mai mari regiuni carstice din Bulgaria ce aparține de Cheile Karlukovo. Peștera s-a format prin erodarea în timp a calcarului de către apele subterane și cele de suprafață creându-se niște săli și grote de dimensiuni impresionante cu înălțimi de peste 40m. Are forma unui pasaj cu o lungime de 262 de metri, iluminată natural de cele două găuri din tavan, pentru vizitarea ei neavând nevoie de alte surse de lumină. Cele două intrări ce se află una vizavi de cealaltă sunt cunoscute ca Intrarea Mică și Intrarea Mare. Portalul de intrare are o înălțime de 35 de metri, iar cel de ieșire atinge înălțimea de 45 metri. Popularitatea peșterii este data însă de cele două găuri de dimensiuni egale, de forma ochiului uman, așezate simetric în tavanul sălii din mijloc, prin care pătrunde lumina în peșteră, cunoscute în mod popular cu numele de "Ochii lui Dumnezeu". Denumirea a primit-o de la o scenă din filmul bulgar Време Разделно în care un preot pe nume Aligorko se roagă la Dumnezeu chiar sub cele două găuri din peșteră. Când vei ajunge și tu aici vei simți pe pielea ta "privirea" ochilor imenși ce te urmăresc din cer. Sentimentul este copleșitor.
 
Peștera este deschisă tot timpul anului, intrarea fiind gratuită. A devenit foarte populară pentru alpiniștii ce au amenajat aici numeroase trasee de cățărare, pentru împătimiții fotografiei ce pot obține cadre spectaculoase, chiar am văzut o fotografie în care a fost surprinsa luna plină prin unul din ochi, de amatorii de bungee jumping, și nu în ultimul rând de iubitorii drumețiilor turistice. 
În peșteră au fost găsite urme de locuire preistorică ce atestă faptul că peștera a fost locuită încă din timpul Neoliticului.

Cum ajungi la Peștera Prohodna? 

Peștera se afla în Bulgaria în apropierea satului Karlukovo. Dacă intri în țara vecină pe la Ruse atunci mai ai 220 km de parcurs, până la parcarea gratuită a peșterii. Drumul este bun și îl poți parcurge în aproximativ 3h, dacă intri în Bulgaria pe la Calafat ai de parcurs 200 km pe care ii faci cam tot în 3 ore. Noi am venit la peșteră din Bansko (celebra stațiune montană din Bulgaria), după ce am parcurs renumita Creasta Koncheto și vârfurile Vihren, Kutelo si Banski Suhodol.

Pentru vizitarea peșterii nu ai nevoie de echipament special, dar îți recomand să ai încălțăminte cu talpă aderentă. Nu uita, dacă tot ai ajuns în zonă să vizitezi Peștera Devetashka și Cascadele Krushuna, care la rândul lor te vor impresiona prin frumusețea lor.

Traseu Peștera Prohodna

  • Data: 11.08.2022
  • Coordonate intrare în traseu: 43°10'37.5"N 24°04'31.0"E
  • Durata: 1h
  • Distanta parcursa: 2.49 km
  • Diferențe de nivel: 100m
  • Dificultate: ușor
  • Starea marcajelor: nemarcat (potecă bine conturată, fără probleme de orientare)
  • Tipul Traseului: Circuit
  • Surse de apa: fără sursa de apă potabila
  • Obiective: Peștera Prohodna (Ochii lui Dumnezeu)
  • Track GPS: Peștera Prohodna - Ochii lui Dumnezeu.
Distribuie pe:

Venind dinspre Ruse via Lukovit vei vedea indicatorul spre parcarea gratuită a peșterii.

după circa 200 m cotim dreapta spre peșteră.
 
 Imediat apoi vom ajunge la impresionantul portal al peșterii.
 
Galeria imensă a peșterii te lasă cu gura căscată, la propriu.
 
 
Ajunși sub cele două găuri din tavan nu poți să nu fi impresionat de asemănarea lor cu doi ochi ce te privesc de sus. Este fantastic de fain.

 
ne îndreptăm spre ieșire admirând imensul portal de peste 45m înălțime.

Am rămas fascinat de grandoarea acestui loc, totul este atât de impunător.

Poteca amenajată ne coboară la început, apoi după circa 500m vom avea o urcare destul de abruptă spre Casa Peșterii.
 
Nu durează mult și ne putem bucura de priveliștile din jur. Jos vedem râul Iskar.

 
La Casa Peșterii mai găsim un loc de parcare ceva mai mic.

De la Casa Peșterii pana în drum avem de mers cca 500m, unde găsim un punct de informare turistica construit foarte fain din piatră naturală.
O carte cu paginile imense și frumos ilustrată în care găsești o mulțime de informații utile.
Venind dinspre Calafat - Vidin via Karlukovo vei găsi pe partea stângă indicatorul spre parcarea peșterii.  Peștera poate fi vizitată din orice direcție, traseul fiind ușor de parcurs.

Distribuie pe:

Track GPS: Peștera Prohodna


Acces dinspre Giurgiu - Ruse


    

Acces dinspre Calafat - Vidin


Ultimele postări

S-ar putea să-ți placă și:
Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.
Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.
ToniGrecu

Acest jurnal arata detaliile drumețiilor făcute de mine și nu reprezintă trasee omologate. Uneori, bocancii mă duc și pe poteci nemarcate, motiv pentru care te invit să citești cu atenție descrierea traseului și să nu te aventurezi dacă nu cunoști zona foarte bine. Dacă ți-a plăcut articolul și l-ai găsit util, lasă un comentariu.

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche