Munții Codru Moma: Vârful Pleșu.

             Nu m-am putut gândi că într-un an atât de sărăcăcios în precipitații, mai ales în zona Trăscăului, unde nu am avut parte de zăpadă aproape deloc, să găsim pe acest traseu din Munții Codru Moma atât de multă zăpadă. Mai mult, o tură pe care am considerat-o ca moderată în dificultate, să devină dificilă din acest motiv, dar și din cauza copacilor doborâți de furtuna ce a avut loc în urmă cu câțiva ani. De pe Vârful Izoiu până pe Vârful Pleșu sunt cca 7,5 km de creastă pe care am traversat-o greu datorită zăpezii, de multe ori fiind nevoiți să ne abatem de pe creastă spre partea estica a versantului (partea vestică fiind destul de rău afectată de furtună), din cauza copacilor căzuți la pământ. Si uite așa am combinat o tura de primăvară, cu ghiocei prin Platoul Tinoasa, cu o tură veritabilă de iarnă, cu zăpadă viscolită printre copacii și crengile doborâte la pământ.
Munții Codru-Moma sunt o grupă montană a Munților Apuseni aparținând de lanțul muntos al Carpaților Occidentali. Cel mai înalt vârf este Vârful Pleșu, cu 1.112 metri. Acești munți sunt plasați în cadrul Subgrupei marginale ale Munților Apuseni, din care mai fac parte: 
Pe vârful Pleșu poți sa ajungi fie din Moneasa (traseul pe care l-am abordat noi) marcat cu BR (atenție de pe vârful Izoiu pe Vârful Pleșu marcajele sunt rare și vechi, cu multi copaci doborați pe poteca) fie din satul Hășmaș pe traseul marcat cu BG
harta Munții Codru Moma

Traseu: 

Moneasa - Valea Meghes
acces auto
Valea Meghes - Platoul Tinoasa
 marcaj:
Platoul Tinoasa - Intersecția cu BR (traseul spre Platoul Bratcoaia)
marcaj:
Intersecția cu BR - Intersecție cu BA (creasta principala)
marcaj:

Vârful Izoiu - Vârful Pleșu 1112m
marcaj:

 Vârful Pleșu 1112m - cca 3,7km
(retur pe același traseu)
 marcaj:
Drum forestier - Platoul Brătcoaia
nemarcat
Platoul Brătcoaia - Platoul Tinoasa
marcaj:

Platoul Tinoasa - Valea Meghes
marcaj :

  • Data: 23 februarie 2020
  • Coordonate intrare în traseu: Moneasa
  • Durata: 9h 32'
  • Distanta parcursa: 27,61km
  • Diferențe de nivel: 1172m (cumulat)
  • Dificultate: dificil (dificultate data de lungime traseu și obstacolele din creasta)
  • Starea marcajelor: buna, (de pe Izoiu pe Plesu - rare și vechi cu probleme de orientare
  • Surse de apa: nu
  • Obiective: Vârful Izoiu, Vârful Pleșu
  • Track ( Trail GPS )

valea Meghes - punctul de pornire pe traseu
valea Meghes - punctul de pornire pe traseu
Platoul Tinoasa
Platoul Tinoasa - spre Platoul Tinoasa
Platoul Tinoasa
Platoul Tinoasa
Platoul Tinoasa
Platoul Tinoasa
Platoul Tinoasa
Platoul Tinoasa
Platoul Tinoasa
Platoul Tinoasa - primul ghiocel

Intersecția cu BR - de aici continuam spre Creasta principala pe BR
Intersectia cu BR - de aici continuam spre Creasta principala pe BR






Intersecția cu BA - Traseul ce vine din Moneasa spre vârful Izoiu
Intersecția cu BA - Traseul ce vine din Moneasa spre vârful Izoiu
Intersecția cu BA - Traseul ce vine din Moneasa spre vârful Izoiu
vârful Izoiu
vârful Izoiu
Creasta Principala - vârful Izoiu - vârful Pleșu
vârful Izoiu - vârful Pleșu
vârful Izoiu - vârful Pleșu
vârful Izoiu - vârful Pleșu
vârful Izoiu - vârful Pleșu
vârful Izoiu - vârful Pleșu - dezastrul lăsat în urma de furtuna
vârful Izoiu - vârful Pleșu

vârful Izoiu - vârful Pleșu
vârful Izoiu - vârful Pleșu
schimbare de direcție

Vârful Pleșu - cel mai înalt punct din Munții Codru Moma
Am avut nevoie de 6h sa ajungem aici, motivele au fost menționate la începutul articolului
Vârful Pleșu - cel mai înalt punct din Munții Codru Moma
Vârful Pleșu - cel mai înalt punct din Munții Codru Moma
Vârful Pleșu - cel mai înalt punct din Munții Codru Moma
Vârful Pleșu - cel mai înalt punct din Munții Codru Moma
Vârful Pleșu - panorama
Vârful Pleșu - panorama
Vârful Pleșu - panorama
Ne-am întors cca 3,7 km pe același traseu pana la acest drum forestier. De aici am coborât spre Platoul Brătcoaia - nu sunt marcaje turistice pana la Platou
drum forestier - jos în vale se vede platoul Brătcoaia
platoul Brătcoaia
platoul Brătcoaia - foto spre drumul forestier pe care am coborât din creasta principala
Lacul din Brătcoaia
am ajuns în capătul sudic al Platoului Brătcoaia unde intram pe traseul marcat cu CG spre Platoul Tinoasa

Platoul Tinoasa - părăsim CG și continuam pe PG spre valea Meghes
valea Meghes
valea Meghes - final de tura
intoarcerea de pe Pleșu a durat doar 3h 32', cu toate ca am parcurs și zona nemarcata,
imediat ce am coborât din creasta nu am mai avut probleme nici cu zăpada iar în partea asta a masivului furtuna nu a afectat deloc zona

Acces:

Track GPS - Moneasa - Izoiu - Plesu:

Distribuie pe:

Ultimele postări

S-ar putea să-ți placă și:
  • Cascadele Krushuna, Piscina Albastra, Pestera Vodopada si Pestera Maarata
    10.08.2021 - 0 Comments
        Cascadele KrushunaLa doar 15 km de Peștera Devetashka se afla și cascada Krushuna, astfel că dacă ți-ai propus să o vezi pe una, musai să o vezi și pe cealaltă.  Cascada Krushuna face parte din Parcul Natural Krushuna…
  • Varful Custura 2457m - Muntii Retezat
    08.06.2019 - 0 Comments
    vârful Peleaga 2509m și vârful Păpușa 2508 ( foto din Fereastra Custurii) Atenție!!! o buna parte din acest traseu a fost făcut pe poteci nemarcate, dacă urmărești acest track (trail) o faci pe propria…
  • Jepii Mici - Brana Caraiman - Vf.Omu - Vf. Bucsoiu - La Prepeleac - Gura Diham
    18.07.2020 - 0 Comments
    Este a patra oara luna asta când sit-ul MeteoBlue nu ne-a păcalit, a zis ca vineri și duminica ploua în Munții Bucegi și asa a fost, iar sâmbătă sunt doar 25% șanse de ploaie și am avut noroc sa nu ploua asa ca de data asta am pornit spre…
  • Masivul Piule-Iorgovanu:  Cheile Scorota - Vârful Piule 2081m - Cabana Buta - Saua Plaiul Mic - Varful Albele - Piatra Iorgovanului - Câmpusel
    29.08.2020 - 0 Comments
    Campingul de la Câmpusel este pentru mine un loc de refugiu, atunci când în luna august crestele Făgărașului (și nu numai)sunt supraaglomerate. De data asta am fost și norocoși, chiar dacă la inceput am fost sceptic să îmi pun cortul lângă ei, o…
Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.

Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.
ToniGrecu

Acest jurnal arata detaliile drumețiilor făcute de mine și nu reprezintă trasee omologate. Uneori, bocancii mă duc și pe poteci nemarcate, motiv pentru care te invit să citești cu atenție descrierea traseului și să nu te aventurezi dacă nu cunoști zona foarte bine. Dacă ți-a plăcut articolul și l-ai găsit util, lasă un comentariu.

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche