Platoul Carstic Ciumerna

       Toată săptămâna am avut o vreme super faină la Aiud, vreme "numa' bună" de ieșit pe munte, motiv pentru care am decis sa facem o tură în Trascău pe Platoul Carstic Ciumerna să prindem ghioceii și brândușele înflorite și să vizităm Peștera Bisericuța. Asa cum știți în ultima duminica din luna martie se schimba ora, dar, cum spunea și Vlad, odată cu ora se pare ca am schimbat și anotimpul. Tot drumul din Galda de Jos până sus în Intregalde am urcat pe o ploaie măruntă, mocănească, care nu a reușit sa ne strice nici buna dispoziție și nici spiritul de aventură. Când am ajuns în satul Necrilești eram deja în plină iarnă, ploaia măruntă se transformase în ninsoare, zăpada proaspăt așternută de circa 5 cm m-a pus pe gânduri, Oare sus pe Platou o fi zăpada mai mare? Sunt acoperite cu totul florile? Măcar urcăm și vizităm Peștera Bisericuța, mă consolam singur, încercând sa păstrez pentru mine temerile legate de zăpadă.Peștera Bisericuță este o peșteră fosilă,cu o lungime de 320 m și este situată în satul Sfârcea, comuna Întregalde, județul Alba la 15 m sub nivelul Platoului Carstic Ciumerna localizată la: 46°12′03″N 23°20′07″E, în partea de nord-vest a platoului.Folosită de ciobani ca adăpost încă din evul mediu iar pe timp de restriște a fost folosită ca biserică de unde vine și numele. Încă de la intrare, în prima sala, nu poți să nu remarci pereții îmbrăcați cu piele de leopard, stalagmite, stalactite și coloane iar imediat după un culoar în forma de Z ajungem în sala neagră unde în partea stângă se vede puțul negru care da acces într-o sală mică iar în partea dreaptă printr-un puț îngust se ajunge în sala Urșilor, unde a fost descoperit cel mai mare craniu de Ursus Speleus din România. Bineînțeles, spiritul de aventură s-a terminat aici, nu m-as fi băgat pe gaura aia pentru nimic în lume.😱

Necrilești - Platou Carstic Ciumerna
marcaj:

Platou Carstic Ciumerna - Peștera Bisericuța
nemarcat
Peștera Bisericuța - Vârful Băieșului 1300 - Peștera Calului
nemarcat
Peștera Calului - Iezerul Ighiel
marcaj:
Iezerul Ighiel - Poiana Albii - Poiana Ascunsa - Necrilești
nemarcat


Indicatorul va trimite pe drumul forestier, însă în această perioadă a anului când debitul de apă este destul de ridicat, datorita topirii zăpezii, riști să te prindă igrasia la bocanci încă de la începutul turei. Ne-am orientat și am văzut că imediat după stâlpul de înalta tensiune se află un podeț, care duce în gospodăria unor oameni. Trebuie sa traversezi curtea lor și după câțiva metrii pe o alta portiță sa ieși din nou în potecă.Mă așteptam, după ce deschid portița, să mă trezesc la picioare cu vreun cățel supărat ca i-am invadat teritoriul. Se pare că dormeau toți la acea oră matinală.
"Mașină de spălat ecologica"  - Întregalde, Alba

Grajd - Necrilesti, Alba
intrare în traseu, imediat după ce ieși din curtea cu pricina
în coltul gardului din dreapta este marcaj cruce galbena
Intrare în traseu, foto spre locul de unde am lăsat mașina
După ce am urcat vreo suta de metrii am văzut în urma noastră o femeie care ieșise din curtea ce am traversat-o. Am salutat politicoși, asa ca-n Ardeal și ne-am cerut scuze pentru îndrăzneală. Femeia a fost foarte amabila și ne-a asigurat ca nu e nici o problema "că doar nu se apasă pământul".
Erika, Daniel și Vlad
Platoul Carstic Ciumerna învăluit în ceață și mister
Am găsit și primele brândușe acoperite de zăpada proaspăt așternută în timpul nopții.
Stana - Platoul Carstic Ciumerna
După ce am ajuns pe Platoul Carstic Ciumerna ne-am deplasat în partea de nord-vest a platoului să găsim peștera Bisericuța.
Daniel, Erika, Toni și Vlad - Peștera Bisericuța
Peștera Bisericuța
Peștera Bisericuța
Peștera Bisericuța
 Imediat în apropierea peșterii am găsit un punct de belvedere de unde am făcut câteva fotografii.






După ce am ieșit din peșteră ne-am hotărât sa facem pauza de masă în compania unui frumos exemplar de viperă comuna(vipera berus)


Intre timp primăvara a început sa-și reintre în drepturi

Platoul Carstic Ciumerna
Platoul Carstic Ciumerna
Platoul Carstic Ciumerna
Platoul Carstic Ciumerna
Platoul Carstic Ciumerna
Platoul Carstic Ciumerna
Platoul Carstic Ciumerna
Erika înconjurată de ghiocei pe  Platoul Carstic Ciumerna
  Peștera Calului se află la mai puțin de 1 km de Peștera Bisericuța și este localizată la 46°11′41″N 23°20′31″E. Are o lungime de 48 m și este ușor de parcurs

Intrarea în Peștera Calului 
După scurta vizita în Peștera Calului ne-am continuat traseul pana la Iezerul Ighiel.
Iezerul Ighiel
Iezerul Ighiel
Să nu ne întoarcem la mașină prin același traseu am decis să urcăm înapoi în creastă pe o potecă nemarcată, prin poiana Albii apoi din Poiana Ascunsă să coboram înapoi in Necrilesti
Poiana Albii
Poaiana Ascunsa
Pe culmea din stânga este un punct de belvedere de unde se vede valea Galdei și satul Necrilești




Track GPS


Acces auto DN1 - Necrilesti

Distribuie pe:

Ultimele postari

S-ar putea să-ti placă si:
Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.

Proiectul jurnaldedrumetii.ro a pornit din dorința de a ajuta pe cei ce doresc sa străbată potecile munților, împărtășind din experiența noastră. Dacă consideri că ți-au fost utile informațiile de pe blog susține și tu proiectul nostru.


Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.
ToniGrecu

Acest jurnal arata detaliile drumețiilor făcute de mine și nu reprezintă trasee omologate. Uneori, bocancii mă duc și pe poteci nemarcate, motiv pentru care te invit să citești cu atenție descrierea traseului și să nu te aventurezi dacă nu cunoști zona foarte bine. Dacă ți-a plăcut articolul și l-ai găsit util, lasă un comentariu.

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche