Munții Almăjului: Vârful Svinecea Mare.

Munții Almăjului sunt o grupă muntoasă a Munților Banatului aparținând de Carpații Occidentali. Cea mai mare altitudine a acestui masiv o găsim pe vârful Svinecea Mare cu 1224m. Din grupa Munților Banatului mai fac parte: Munții Semenic, Munții Almăjului, Munții Locvei și Munții Dognecei alcătuiți din șisturi cristaline, respectiv Munții Aninei ce sunt alcătuiți din calcare. Am revenit în acest masiv după încercarea ce am avut-o în urma cu 3 ani. Atunci am avut în dotare un Golf 4 cu care nu ne-am putut deplasa pe drumul foarte accidentat, și a trebuit să parcurgem perpedes toată distanța. Problema cea mai mare a fost ploaia ce a căzut într-una făcând un adevărat calvar traseul, motiv pentru care am renunțat. Cea mai mare dificultate a acestui traseu este drumul de acces la traseu, care este unul dezastruos. Pur și simplu ți se rupe inima în două pentru mașină. Cei aproximativ 14 km și ceva i-am parcurs într-o oră jumate. Practic mai mult a durat drumul, decât drumeția în sine. Dar cum acest vârf face parte din lista cu vârfurile pe care neapărat vreau să le ating, am făcut-o și pe asta. Nu are rost să vă zic cât o bombănit Erika tot drumul. Are și ea dreptate câte odată.
Eftimie Murgu a fost un jurist și profesor de filosofie român, om politic, deputat în parlamentul revoluționar maghiar din timpul Revoluției de la 1848 apoi avocat în Budapesta. A fost unul dintre cei mai clarvăzători revoluționari democrați pașoptiști români, una din marile personalități pașoptiste "care n-a pregetat a se jertfi pentru obșteasca fericire a poporului și a țării". Prin decretul nr. 249 din 11 mai 1970, emis de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, ca omagiu adus de PCR lui Eftimie Murgu, la comemorarea de un secol de la trecerea în neființă a marelui revoluționar, numele satului este schimbat din Rudăria în Eftimie Murgu. Situată în județul Caras Severin la poalele Munților Almăjului, comuna Eftimie Murgu este foarte cunoscuta datorită celebrelor mori de apă ce au o vechime de câteva sute ani, ce atrag numeroși turiști din țară și de peste hotare.
 

Traseu vârful Svinecea Mare. Munții Almăjului

Eftimie Murgu - Cheile Rudăriei - bifurcație cu BA
(Acces auto 4x4 cca 15km)
 marcaj: TR
Bifurcație TR cu BA - vârful Svinecea Mare
marcaj: TR
vârful Svinecea Mare - stână
  • Data: 16.04.2022
  • Coordonate intrare în traseu:44°47'21.0"N 22°07'44.0"E
  • Durata: 2h57'
  • Distanta parcursa: 10.39km
  • Diferențe de nivel: 481m
  • Dificultate: ușor
  • Starea marcajelor: marcaje rare și vechi
  • Tipul Traseului: circuit
  • Surse de apa: fără surse de apa potabilă
  • Obiective: Vârful Svinecea Mare, cel mai înalt vârf din Munții Almăjului.
  • Track GPS: Vârful Svinecea Mare
Distribuie pe:

Dacă în urmă cu 3 ani am menționat că drumul de acces, spre comuna Eftimie Murgu, te teleporta în trecutul comunist, de data asta am găsit drumul reabilitat. După ce traversezi satul vei continua pe drumul asfaltat până unde se termina asfaltul. Acolo găsești un loc de parcare și indicatorul din imaginea de mai jos, care d.p.m.d.v este eronat. Calculul făcut de mine conform criteriilor de clasificare a traseelor montane îmi dă 4,5h raportate la cei 18 km de parcurs, la care se mai adaugă cel puțin 3h datorită diferențelor de nivel cumulate, fără să mai adaug cele 10 minute de pauză care sunt calculate la fiecare oră. In concluzie, când ajungi aici, să nu te lași păcălit de indicator, și să iei în calcul minim 7h dus, în cazul în care dorești să faci traseul din acest punct pe jos.
La aproximativ 5km de unde am pornit, adică de unde se termina asfaltul, găsim Cantonul Silvic Halanga, pe partea stângă a drumului, iar pe dreapta este foișorul din imaginea de mai jos.
După încă 1 km ajungem la o bifurcație de drumuri forestiere, noi vom continua înainte. Indicatorul ne trimite pe drumul forestier Rudăria Mică ce zice că mai avem încă 8,2 km. Marcajele sunt destul de rare, dar ținând cont că nu părăsești drumul forestier nici nu era nevoie de mai multe indicații. Indicatorul turistic ne spune că mai avem 3-4h până în vârful Svinecea Mare, în scădere cu o oră față de primul indicator. Noi avem aici 6 km parcurși și am urcat 150m, de unde rezultă că ar fi trebuit să scadă timpul pe indicator cu cel puțin 1h și 55 de minute. Aici mi-am dat seama că nu are rost să iau în considerare timpii trecuți pe indicatoare. In mod normal se calculează 4km/h în mers drept și apoi se adaugă câte o oră la fiecare 350m diferențe de nivel urcate. Sunt de acord că nu toți ne mișcăm la fel pe munte, dar indicatorii ar trebui să respecte modul de calcul, pentru ca fiecare care citește indicațiile să își facă propriile calcule în funcție de condiția fizică ce o are. Ajungem la bifurcația cu traseul marcat cu BA orizontala: Ravenska - Sumita, marcaj folosit de cehi. Nu știu în ce circumstanțe au ajuns cehii să marcheze trasee, mai ales că nici nu sunt omologate la noi. Poți continua și cu mașina, drumul este chiar mai bun decât până aici. Noi am vrut să mergem pe jos, fiind sătui de stat în mașină. 
 
 
Se poate continua cu mașina pe drum circa 2,2 km. Urmărim marcajul TR, în paralel cu BA orizontala.
După cca 25 de minute ajungem la un indicator ce ne spune ca mai avem 50 minute până în vârf. Atenție indicatorul nu este pe marginea drumului ci unde lateral stânga la 20 m înspre pădure. Si aici este suficient loc de parcare în cazul în care ai venit cu mașina. Marcajul BA continua înainte spre stana, noi cotim la stânga pe TR. Bineînțeles ca devenit sceptic când am citit timpul de pe indicator.
După ce cotim la stânga vom traversa un pârâiaș și vom urmări firul apei cca 800m. Vom traversa acest pârâu de 6 ori de pe un mal pe celălalt.
Marcajele prin pădure sunt mai dese și ușor de urmărit chiar dacă nu există potecă, la un moment dat pârâiașul se pierde dar cu atenție poți urmării marcajul.
La cca 1,7 km de la indicatorul cu 50' pana în vârf ne intersectam cu o poteca clara, marcata cu BA orizontala. Marcajul continua spre stana, ce l-am părăsit jos la indicator. Din acest punct mai avem foarte puțin până în vârf.
Dupa 300m găsim o săgeată pe un copac ce ne indica direcția. Suntem poziționați undeva sub vârf, trebuie doar sa ne cățăram printre bolovani și copaci.
Vârful Svinecea Mare, mai sus de atât nu se poate în Munții Almăjului. Conform timpilor indicați pe fotografii, de jos de la indicatorul cu 50 minute, până sus în vârf am făcut 1h și 4 minute. De la indicator sunt 2200m și 325 m diferențe de nivel de urcat, 33 minute pentru distanta și încă 55 minute pentru urcare, deci 1h și 28 minute la care se mai adaugă 15 minute pauză. Pe indicator ar fi trebuit să fie trecut 1h45'. Cam aceeași situație este și cu timpii din Munții Retezat care sunt eronați trecuți pe unele indicatoare. 

Mi-am adus aminte de o poveste din Retezat în urma cu 6 ani. Eram cu Erika la Cabana Pietrele, ne uitam la indicatorul spre vârful Retezat prin Culmea Lolaia ce spunea ca avem 4h de la cabana până pe vârf. La un moment dat apare ranger-ul. După ce am plătit taxa pentru parc, ne spune :
- Nu va luați după indicator că faceți mai mult decât scrie acolo. 
Nu răspundem nimic, și pornim pe traseu. In general noi ne încadrăm în timpii trecuți pe indicatoare, ba mai mult, în cele mai multe cazuri scoatem timpi mai buni. După ce ne-am îndepărtat suficient sa nu fiu auzit, ii spun Erikăi:
- Omul asta, cred ca s-o uitat la burta mea și de aceea a zis ca facem mai mult. Ei bine am făcut exact 5h și 5 minute până în vârf.
Facem câteva fotografii în jurul nostru, din păcate vizibilitatea era destul de mică, și nu prea am putut sa ne bucuram de acest important punct de belvedere a vârfului.
După ce am făcut și poza pentru lista noastră, începem coborârea pe același traseu pe unde am urcat.
Când am ajuns la bifurcația unde ar fi trebuit sa coboram prin pădure pe marcaj TR am decis sa continuam pe poteca marcata cu BA pentru a face un circuit. 
Marcajele BA orizontale sunt destul de vechi și greu de observat de la distanta, dar ușor de urmărit pentru poteca lata pe care am început se transforma ușor în drum forestier.
La aproximativ 2,4 km de vârf, (40 minute) ajungem la o stână situată undeva în partea stângă a drumului nostru. ne bucurăm ca încă nu erau ciobanii si implicit câinii lor, și continuăm pe drum spre locul de unde am pornit pe traseu.
De la stâna pana la mașină avem cca 3.7 km de parcurs.
Aici suntem la bifurcația dintre 2 drumuri forestiere, unul cel spre Eftimie Murgu de unde am venit noi și unul ce vine dinspre satele Bănia sau Ravenska. După ce am coborât de pe munte am vrut sa ne întoarcem pe acolo, sa evitam drumul rău înapoi spre Eftimie Murgu, dar am renunțat la idee pentru că nici nu știm unde anume duce drumul și nici în ce stare e. In imaginea de mai jos, botul la mașină este îndreptat spre Eftimie Murgu, dar înainte de a ajunge în sat ne vom opri sa vizitam ansamblul de mori.

Track GPS: Cheile Rudăriei - punctul de intrare în traseu spre Svinecea Mare (Acces auto 4x4)


Track GPS: traseu spre Svinecea Mare


Acces auto: Eftimie Murgu - Ansamblul de Mori - spre Cheile Rudariei

Distribuie pe:

Ultimele postări

S-ar putea să-ți placă și:
Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.

Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.
ToniGrecu

Acest jurnal arata detaliile drumețiilor făcute de mine și nu reprezintă trasee omologate. Uneori, bocancii mă duc și pe poteci nemarcate, motiv pentru care te invit să citești cu atenție descrierea traseului și să nu te aventurezi dacă nu cunoști zona foarte bine. Dacă ți-a plăcut articolul și l-ai găsit util, lasă un comentariu.

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche