Vârful Godeanu 1656m, Munții Șureanu.

Dacă săptămânile trecute am urmărit magia culorilor din pădurile de foioase sau oceanul de ceață așternut la poalele Trascăului, de data asta ne-am bucurat, ca niște copii, de primii fulgi de zăpadă ce au îmbrăcat cu eleganta potecile montane. Încă de la intrarea în traseu am fost fermecați de ramurile frumos împodobite ale copacilor ce străluceau în razele soarelui, cu fiecare pas făcut, simțeam cum entuziasmul dă pe dinafară iar în orice direcție te uitai era musai să faci o fotografie, încercând parcă să surprinzi, nu doar frumusețea din jurul tău ci și ceea ce simți.

Traseu vârful Godeanu. Munții Șureanu

Sarmizegetusa Regia - vârful Godeanu
marcaj:
vârful Godeanu - vârful Muncelu Cruce - vârful Muncelu - intersecție cu traseu TA
marcaj: nemarcat
TA - Ruinele Cetății Fețele Albe - DJ705A
marcaj:
DJ705A - Sarmizegetusa Regia
marcaj:

  • Data: 22 noiembrie 2020
  • Coordonate intrare în traseu: 45°37'28.6"N 23°18'31.7"E
  • Durata: 7h
  • Distanta parcursa: 17.19km
  • Diferențe de nivel: ↗1056m (cumulat)
  • Dificultate: ușor/mediu
  • Starea marcajelor: CR (bună în pădure) din golul alpin nu am mai văzut nici un marcaj, Culmea Muncelului nemarcat,  marcaj TA bun spre Ruinele Cetății Fețele Albe
  • Surse de apă: un pârâu imediat după Ruinele Cetății Fețele Alb
  • Obiective: vârful Godeanu 1656m, Ruinele Cetății Fețele Albe
  • Track (Trail GPS ): Varful Godeanu - Munții Sureanu
Drumul până la Sarmizegetusa este destul de abrupt, pe alocuri zăpada și gheata dându-ne emoții. Ajunși în parcarea sitului arheologic Sarmizegetusa Regia,
bariera iți spune clar ca acolo trebuie sa îți lași mașina.
Trecem pe lângă barieră, și continuăm pe drum aproximativ 1km. (In această zonă nu am văzut marcajul CR.) Casa de bilete a sitului arheologic era deschisă unde am întrebat dacă putem urca spre vârful Godeanu, personalul foarte amabil ne-a dat voie să traversăm situl scutindu-ne de taxa de vizitare, cu condiția să nu zăbovim mult prin situl arheologic. 
Sarmizegetusa Regia a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost nucleul unui sistem defensiv strategic format din șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei, folosit de Decebal pentru apărare contra cuceririi romane. După cucerirea Daciei și înglobarea ei în Imperiul Roman, capitala a fost mutată la Ulpia Traiana (Sarmizegetusa), aflată la peste 40 de km depărtare. 
Nu ne putem abține și furam câteva imagini, din mers, cu renumita fortăreață dacică.
Imediat după acest punct vedem primul marcaj pe un copac, undeva în stânga.
Poteca, la inceput, nu este foarte bine conturată, ascunsă acum și sub stratul proaspăt de omăt, dar cu atenție, poți urmări marcajele de pe copaci. Imediat după ce treci prin desișul des, urmează o porțiune ceva mai abruptă.
După câteva sute de metri ajungem la o intersecție de drumuri, de unde avem ocazia sa vedem Munții Retezat. Vizibilitatea buna ne dădea speranțe că vom avea priveliști faine de sus din vârf.
Continuăm urcușul prin pădurea tânără.
La ieșire din pădure, găsim fagul secular, ce străjuiește cu măreția lui cetățile dacice.
Il salutăm cu respect.
Imediat după ce ieșim în golul alpin constatăm că nu mai vedem nici un marcaj, posibil să fie pe pietrele acoperite de zăpadă. Continuăm urcarea spre Culmea Muncelului.
Ocolim vârful Muncelul Cruce ce se vede în spate
Urmează ultima porțiune spre vârf, la un moment dat părăsim drumul,
și o luăm pe poteca ce se distinge cu greu sub stratul de zăpadă.
Ultimii pași și suntem în vârf.
Vârful Godeanu 1656m. Munții Șureanu
Vârful Godeanu 1656m. Munții Șureanu
Vârful Godeanu 1656m. Munții Șureanu
Vârful Godeanu 1656m. Munții Șureanu
Vârful Godeanu 1656m. Munții Șureanu
Profităm de ziua superbă și facem o pauză de o oră, bucurându-ne de perspectiva ce ne-o oferă acest vârf cu panorame de 360° admirând Retezatul, Parângul, Trascăul și culmea principală din Șureanu.
Începem coborârea, pana la vârful Muncelu Cruce vom parcurge același traseu.
In spate se vede vârful Godeanu de unde am coborât
Ajungem la Varful Muncelu Cruce 1564m, zăpada a acoperit urmele vechii fortificații dacice, îl bifăm cu o fotografie în stilul nostru caracteristic, că doar nu degeaba a zis Doina că toți suntem "pușcați într-o aripa". Pe vârf găsim o cruce înaltă de câțiva metri.
Continuam pe Culmea Muncelului
Ajungem și pe vârful Muncelu 1507m, unde găsim o cruce mult mai mica.
Chiar și patrupedul ce ne-a însoțit pe toată durata traseului nu poate să nu admire peisajul. Oare la ce se gândește.
ajungem la o stană (nu se coboară la ea) continuăm spre dreapta pe drumul de căruțe
pe Dealul Muncelul, trecem printr-un "tunel" de foioase, nu pot sa nu imi imaginez cum ar arata toamna aici.
Traversam o pădure de brazi, împodobiți de zăpadă, ruptă parca din poveștile cu prințese.
Continuăm prin pădure. La o scurtă verificare a track-ului meu imi dau seama că avem posibilitatea să scurtăm traseul cu vreo 2-3 km, dacă ieșim de pe drum și traversam prin pădure spre traseul marcat cu TA spre Ruinele Cetății Fețele Albe. Nu te sfătuiesc sa faci la fel decât dacă ai un simt al orientării foarte bun, vizibilitate, sau un track ce sa-l urmărești, altfel exista riscul sa te rătăcești, pierzând timp prețios și energie.
Legendele spun că cetatea Fețele Albe a fost locul unde trăiau preotesele zeiţei Bendis. Zeița, din mitologia dacică adorată ca zeiță a Lunii, a pădurilor, a farmecelor și a nopții. 
 Ruinele cetății Fețele Albe
Ruinele cetății Fețele Albe
Ruinele cetății Fețele Albe
Soarele a topit zapada de pe poteca marcata cu TA ce se afla pe fata sudica a dealului Muncelului.
Iesim in drumul judetean, unde intalnim indicatorul spre Ruinele cetatii Fețele Albe
Continuam pe DJ aproximativ 2 km pana la parcarea sitului arheologic Sarmizegetusa Regia

Track GPS - vârful Godeanu. Munții Șureanu


Acces: Orăștie - Sarmizegetusa Regia


jurnaldedrumetii.ro
Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.

Distribuie pe:

Ultimele postari

S-ar putea să-ti placă si:
#pevisenusepunepraful
#haisitumeritaefortul
#jurnaldedrumetii

Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.
Sustine jurnaldedrumetii.ro

Proiectul jurnaldedrumetii.ro a pornit din dorința de a ajuta pe cei ce doresc sa străbată potecile munților, împărtășind din experiența noastră. Dacă consideri că ți-au fost utile informațiile de pe blog susține și tu proiectul nostru.

ToniGrecu

Acest jurnal arata detaliile drumețiilor făcute de mine și nu reprezintă trasee omologate. Uneori, bocancii mă duc și pe poteci nemarcate, motiv pentru care te invit să citești cu atenție descrierea traseului și să nu te aventurezi dacă nu cunoști zona foarte bine. Dacă ți-a plăcut articolul și l-ai găsit util, lasă un comentariu.

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche