Grecia - Insula Creta - Vârful Timios Stavros 2456m.(Psiloritis)

        Știe cineva care este cea mai faină zi când mergi la mare? E ziua în care urci pe munte! Evăr no'!
Excursia pe acest vârf a fost pregătită de vreo 3 ani, încă de când am fost pe Ypsarion, așteptam doar să vina momentul să ajungem pe insulă. Asa că, atrași de preț, am luat bilete de la o agenție încă din noiembrie 2019, reducere de black friday. Bineînțeles că pe atunci nu știam de "bonusul" oferit de anul 2020 cu pandemia asta nenorocită, partenerul din Grecia al agenției, ar fi dorit să ne trimită un voucher cu valabilitate de 18 luni să renunțăm la vacantă, lucru cu care nu am fost de acord, sub nici o formă. Varianta propusă de mine, restituirea integrală a sumei sau reprogramare pe 2021, nu au acceptat-o ei, pană la urmă au spus că avem o rezervare activă și ne așteaptă în Grecia. Tulai ce norocoși am putut fi. Surpriza noastră a fost când am constatat că eram singuri în tot hotelul, probabil ceilalți turiști care trebuiau să vina din România au renunțat la vacantă. Să nu vă gândiți că eram singuri în stațiune, sau că zvonurile lansate pe "sticlă", cum că gradul de ocupare e de 10%, că doar căinii vagabonzi sunt pe stradă. Fals, nu sunt căini pe strada, nici măcar pescăruși, e doar o propagandă mincinoasă să ne facem concediul în tară. Stațiunea era full, lipseau doar românii din România, dacă și tu ești printre cei care ai renunțat la vacantă în urma știrilor de la tv, îmi pare rău pentru tine, ai fost mințit și manipulat. Când am fost în excursie la Canionul Samaria (unul din cele mai importante obiective turistice de pe Insula Creta, musai să citesti articolul, de neratat dacă ajungi pe insula) am întâlnit mai multi romani, veniți din Austria, Olanda, Danemarca sau Germania, care nici măcar nu au fost obligați să-și facă testele COVID în tarile din care au plecat și nu au fost testați nici în Grecia, noi am fost testați și în tara și când am aterizat pe aeroport în Heraklion, cel mai probabil guvernul roman a vrut sa ne pedepsească, daca tot vrem sa ne facem concediul în alta tară, să plătim. Nu prea îmi place mie sa fac politică, dar am ajuns la concluzia că indiferent de culoarea politică care e la guvern, toți sunt la fel ... dar să revenim la adevăratul motiv al acestui articol : Vârful Timios Stavros 2456m sau Psiloritis.(în greacă Ψηλορείτης, „munte înalt”).
Probabil, multi dintre voi ați vrut sau doriți sa ajungeți pe vârf, și v-ați lovit de o grămadă de necunoscute, asa cum am pățit și eu. Cea mai mare problemă a mea a fost drumul de acces către Mygero Refuge, punctul de intrare în traseu. Refugiul este situat la o altitudine de 1515m, și dacă ținem cont că pleci de la nivelul mării, îți dai seama ca e ceva de urcat. Nu știam ce fel de mașină trebuie sa închiriez, dacă este suficient una de categoria A sau musai să iau un SUV. Până la urmă am optat la o mașină de categoria B, un Nissan Micra, cu care am urcat fără probleme până la refugiul Mygero, drumul este asfaltat, și în condiții foarte bune. Nu am luat o mașină mai mică(da, exista mașini și mai mici 😂😛, pentru că ai nevoie de o mașină cu suficientă putere, care să facă față pantei abrupte și serpentinelor cu clima la maxim. Câteva sfaturi despre închirierea mașinii găsești spre sfârșitul articolului. O altă problema ar fi traseul și marcajul care trebuie urmărit. Nu este marcat traseul de la refugiu și până în creastă, vestea bună e că nici nu e nevoie. Poteca e atât de bine conturată, încât nu ai cum sa te abați de la ea. Dificultatea traseului sau dacă există zone expuse era o altă necunoscută întâmpinată. Track-ul ce l-am făcut din "pix" acasă era simplu, îmi zicea doar că am vreo 900 m de urcat, și o distantă de aproape 10 km dus-întors de parcurs. Ei bine, pot să vă spun că nu este nici o zonă expusă, traseul se poate parcurge chiar și împreună cu copii, fără probleme. Doar în condiții de iarna, când zăpada este mare, recomand urcare pe vârful Agathias 2424m, și continuarea pe creasta până pe Vârful Timios Stavros . Traseul de vară, și poteca principală, este pe curba de nivel pe sub vârful Agathias, aici exista riscul de alunecare dacă zăpada este înghețată.
 
 Din punctul meu de vedere cea mai mare problemă a acestui traseu este căldura, în luna august, temperatura trece des de 35⁰, motiv pentru care recomand să ajungi la intrare în traseu cât de devreme posibil, în asa fel încât orele amiezii să te prindă în drum spre plaja. Noi la ora 13 eram tolăniți satisfăcuți pe șezlonguri, privind 👀 marea cu o bere locală în mână. Cel mai probabil, data viitoare când voi urca pe acest vârf, voi lua în calcul o urcare la frontală, în asa fel încât la ora 6 dimineața să prind răsăritul pe vârf. Acum tu ai toate informațiile necesare, profită de ele și trimite-mi o poză cu răsăritul. Bineînțeles că exista posibilitatea ca eu să omit anumite informații, în acest caz îți sunt la dispoziție, poți să pui întrebări la rubrica comentarii a acestui articol.
 
Muntele Ida, cunoscut alternativ ca Idha, Ídhi, Idi, Ita sau Psiloritis, cu o înălțime de 2.456 m atinsa pe vârful Timios Stavros cel mai înalt punct de pe insula Creta. Situat în districtul regional Rethymnon, el este, potrivit legendelor, locul unde s-a ascuns Rhea și unde se află peștera Idaion Andron, în care s-ar fi născut Zeus. Pe vârful muntelui Ida există o capelă mică închinată Sfintei Cruci, Timios Stavros, și un refugiu, în care te poți adăposti pe timp de vreme rea.
Potrivit lui Herodot, Psiloritis a fost cândva acoperit de păduri groase, unde trăiau toate speciile endemice cretane. Cea mai mare dintre puținele păduri supraviețuitoare este situată la Gergeri, în apropiere de Herakleion; este pădurea de stejar din Rouvas, care găzduiește speciile rare ale florei și faunei locale, precum pisica sălbatică cretană. Mai mici păduri sunt situate pe platoul de Vromonero , la Kroussonas aproape de Herakleion, iar la Zaros și Pardi, în apropiere de Rethymno.

 Traseu: 

Mygero Refuge - Vârful Timios Stavros(Psiloritis) 2456m
 marcaj:
nemarcat pana în creasta -  E4
retur pe același traseu


Pornim pe traseu de la Mygero Refuge
parcare Mygero Refuge
indicator spre vârf din parcare
Poteca foarte bine conturată, nu ar pune probleme nici la o urcare la frontală, asta în cazul în care plănuiești sa prinzi răsăritul de pe vârf. 
în spate se vede Mygero Refuge, punctul de unde am plecat.
în spate se vede Mygero Refuge, punctul de unde am plecat.
în fata se vede șaua unde trebuie sa ajungem
înainte cu 100m de a ajunge în sa, poteca virează la dreapta pe curba de nivel pe sub vârful Agathias

tot muntele este aproape lipsit de vegetație, probabil primăvara, după topirea zăpezii arata altfel











marcaj






Noi am făcut 2h pana în vârf fără sa facem pauze, ne-am grăbit puțin sa evitam canicula de la amiaza, apoi copleșiți de priveliștile din jur inevitabil faci o pauza mai lunga

Vârful Timios Stavros 2456m
Vârful Timios Stavros 2456m
Vârful Timios Stavros 2456m
Vârful Timios Stavros 2456m
Vârful Timios Stavros 2456m
Vârful Timios Stavros 2456m
Vârful Timios Stavros 2456m

în spate se vede Vârful Timios Stavros 2456m
atunci când soarele te lovește în cap ... improvizezi

chiar daca suntem în august, mai găsim și petece de zăpadă














în coborâre am întâlnit o turma de oi, încă și acum ma întreb ce supărare mâncau oile alea în desertul de pe Muntele Ida

la ora 12 eram deja în parcare la Refugiul Mygero
și uite asa am petrecut jumătate de zi pe munte și apoi am lenevit pe plaja

Acces: Rethymnon - Mygero Refuge


Câteva sfaturi când închiriezi mașina:

  • Ia o mașină cu suficientă putere, ai mult de urcat, ai nevoie și de climă la maxim. Puterea motorului scade când dai drumul la clima, dacă ai un motor de putere mică.
  • Asigurate ca ai asigurare full casco, fără risc pentru client, în acest caz nu faci inspecție de risc, nu te interesează dacă mașina este zgâriată sau nu. Dacă nu are full casco, atunci fă o inspecție de risc când ai preluat mașina și fă poze la toate zgârieturile, să nu ți le impute ție când restitui mașina.
  • Menționează dacă te duci cu mașina pe drumuri neasfaltate. Dacă vrei să te duci și la Balos Beach, acolo ai de făcut 18 km(dus-întors) pe drum neasfaltat, destul de rău, și nu toți sunt de acord sa te duci cu mașina acolo.
  • Negociază prețul - de regulă ei au niște pliante cu preturi prestabilite, dar nu sunt bătute în cuie. Înainte să te duci să închiriezi mașina gandeste-te bine pe câte zile vrei să închiriezi, cu cât iei mai multe zile cu atât scade prețul. De ex: eu am luat un Nissan Micra(cat. B), preț listă 40 euro/ zi, negociat la 60euro/2 zile, o reducere de 25%, sau clujenii cu care m-am întâlnit în Samaria Gorges, ei au luat o mașină cat. A cu 400 euro pe 14 zile.
  • Atenție la RADAR,  drumul principal al insulei este plin de camere fixe, vestea bună e că te avertizează din timp de existenta radarului cu indicatoare. Am observat ca cele mai multe camere sunt puse când ajungi în apropierea anumitor intersecții, și limita de viteza e de 60 km.In general viteza de deplasare este de 90km în afara localităților, 50 km în localitate. 
  • Nu folosii sub nici o forma vreun aparat pentru detectarea RADAR-ului, se sancționează chiar dacă ți-l găsește în torpedou sau în portbagaj, iar amenda de 2000 euro este destul de usturătoare, la care se mai adaugă retinerea permisului, și nr de înmatriculare.
  • ATENȚIE! Poliția elenă aplică amenzi și poate reține permisul de conducere, actele autoturismului și plăcuțele de înmatriculare pentru: folosirea telefonului mobil în timpul conducerii autoturismului; circulația pe benzile destinate mijloacelor de transport în comun; depășirea și încălcarea linei continue; ne-oprirea la semnalele agentului de circulație; Nerespectarea semnalelor semaforului; oprirea pe autostradă în locuri neamenajate; condusul pe contrasens.
  • WAZE - pentru deplasare am folosit aplicația waze, te ajuta foarte bine și locația unde vrei sa ajungi, cu restricțiile de viteza și cu radarele fixe.

Track (Trail GPS ): Vârful Psilortis 2456m  (Psiloritis Peak 2456m)


jurnaldedrumetii.ro
Nu uita!
- Nu lăsa gunoaie pe munte, dacă ai adus un pet plin pe munte poți să-l duci și gol înapoi.
- Nu lăsa inscripții pe copaci, stânci sau refugii.
- Nu fă gălăgie pe munte.
- Nu rupe florile indiferent dacă sunt sau nu ocrotite prin lege, pentru a ne bucura toți de ele.
- Nu pleca singur pe traseu.
- Nu consuma alcool pe traseu.
- Nu pleca fără echipament adecvat.
- Nu pleca neinformat asupra stării traseului sau a condițiilor meteo.
- Nu pleca dacă se anunță vreme rea.
- Nu pleca pe un traseu ce-ți depășește puterile, tu trebuie să învingi muntele nu el pe tine.

Distribuie pe:

Ultimele postări

S-ar putea să-ți placă și:
#pevisenusepunepraful
#haisitumeritaefortul
#jurnaldedrumetii

Dacă ți-a plăcut dă un like paginii noastre.
Sustine jurnaldedrumetii.ro

Proiectul jurnaldedrumetii.ro a pornit din dorința de a ajuta pe cei ce doresc sa străbată potecile munților, împărtășind din experiența noastră. Dacă consideri că ți-au fost utile informațiile de pe blog susține și tu proiectul nostru.

ToniGrecu

Acest jurnal arata detaliile drumețiilor făcute de mine și nu reprezintă trasee omologate. Uneori, bocancii mă duc și pe poteci nemarcate, motiv pentru care te invit să citești cu atenție descrierea traseului și să nu te aventurezi dacă nu cunoști zona foarte bine. Dacă ți-a plăcut articolul și l-ai găsit util, lasă un comentariu.

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche